logo logo

Chinurile unui corporatist

food-court-palas-iasi Unde găsești cea mai mare densitate de corporatiști în Iași? Se știe, la Palas. Mai exact la food-court. În jurul prânzului, în timpul săptămânii, este mai aglomerat decât în weekend când vin toți copii să mănânce shaworma. Sunt destui angajați acolo care strâng mereu tăvile de pe mese, însă cu extinderea continuă a zonei ajung din ce în ce mai rar și la masa ta. Eu, personal, îmi duc mereu tava, din obișnuință cred, însă recent am avut deosebita plăcere să văd că o duc și alții. Nu unde trebuie, dar se mișcă. Atunci când o persoană prezentabilă a început să își debaraseze resturile de pe masa dânsei pe masa unde mă pregăteam să mănânc, a devenit problema mea. Răspunsul domnișoarei, atunci când i-am transmis că eu am curățat altfel masa mea: “păi unde să le duc, și eu le-am găsit pe masă?!“. Bine, madama nu cred că era ieșită prea des la food-court.

O altă problemă cu care mă confrunt din ce în ce mai des apare seara, când, plin de entuziasm, pornesc spre casă. Drum ce începe din parcarea subterană Palas. Apar acum constant șoferi care, grăbiți fiind, preferă să tragă mașina în dreptul barierei și abia apoi să plătească. Păi ce, cât durează, o să spuneți. Va spun eu – minute bune, atunci când omulețul nu găsește tichetul, când nu găsește bani mărunți, când nu știe unde și ce trebuie să introducă. Și apoi, plini de nervi, ce zic ei-băi 7 șoferi din spate, nu vreți să vă mișcați înapoi ca să îmi caut și eu banii? Sau tichetul? Sau să mai stau că încă nu am făcut o oră?

Ar mai fi una, cu aglomerația dintre orele 17-19 la ieșirea din Palas. Aglomerație care acum un an nu era, între timp s-au terminat și lucrările la Auchan, însă la fel de grav este. Dar despre asta într-un episod viitor. Până atunci, ne chinuim așa.

Foto: Palas Iasi

bottom

2 pareri »

  1. obligatoriu a spus:

    poza de unde e?

  2. vali a spus:

Spune`ti parerea

bottom