logo logo

Redescoperim Iasul alaturi de blogosfera ieseana

Nu port zilnic papion sau cravata, insa si cand o fac, vai ce-mi mai place. Cu mic, cu mare, blogosfera ieseana s-a imbracat la 4 ace si s-a mobilizat pentru un tur al unor obiective din centrul Iasului, la initiativa celor de la Scoala de Ghizi si Asociatia Turistica Ghizii Romaniei. Chiar am avut ceva emotii pentru ziua de sambata, mai vizitasem Palatul Culturii acum aproape 10 ani, cand am venit in Iasi, si asteptam cu nerabdare sa il revad restaurat.

grup

Asadar, membrii Kooperativa 2.0 s-au intalnit in fata Teatrului National, dis de dimineata, pentru un Iasi Blogging Tour ce urma sa prinda o zi de primavara extraordinara. Mi-am adus aminte de alte excursii ale bloggerilor ieseni, precum vizita la Pensiunea Lostrita din Neamt sau plimbarea la bordul unui SEAT prin Neamt si Iasi.

Cu aceeasi voie buna de pe vremuri, am vizitat si primul obiectiv de pe lista – Teatrul National. Teatru care, dupa cum ni s-a transmis, nu are nevoie de promovare. Desigur, salile sunt pline si, daca nu esti pe faza, nu reusesti sa mai gasesti bilete, insa atitudinea aceasta ma duce cu gandul la alte institutii din Iasi unde este o ‘placere’ sa mergi in vizita datorita personalului. Am platit cei 8 lei necesari pentru vizita, iar istoricul si cateva povesti ale teatrului ne-au fost relatate de un domn care lucra probabil la intretinere. Ne-a spus lucruri interesante, nu neg acest lucru, insa putin mai mult interes si din partea cuiva de acolo ar fi fost binevenit.

teatrul-national-iasi-1

Teatrul il stiti, arata superb atat la exterior, cat si la interior, doar nu degeaba este inclus in cele mai importante topuri ale lumii. Desigur, pentru mai multe informatii va trebui sa apelati la un tur similar cu al nostru :).

teatrul-national-iasi-2

Am plecat apoi spre Primaria Iasi – Palatul Roznovanu, unde, din pacate, nu am reusit sa intram. Interesant este ca nu vroiam sa ascultam promisiuni de campanie, ci povestea Palatului si, fireste, ceva cancan-uri. Nici o problema, Victoria a reusit sa ne tina cu urechile ciulite atunci cand am intrat pe Ulita Boierilor, actualul Stefan cel Mare, povestindu-ne cum aici era locul unde se plimbau boierii si domnitele lor cu trasura, trecand chiar prin fata Primariei actuale. Un loc incarcat de povesti interesante, placute, pentru ca ce se intampla acum este deja cancan.

Si ajungem intr-un loc ce mi-a placut foarte mult, si anume Catedrala Romano-Catolica. Nu sunt catolic, insa mereu mi-a placut atmosfera din bisericile catolice, gasesti o cu totul alta atitudine decat in cele ortodoxe. Pe langa frumusetea catedralei, am reusit sa admiram si Memorialul Anton Durcovici (il stiam din poze, insa acum chiar am reusit sa aflu mai multe povesti interesante, povesti pe care le puteti afla si voi daca faceti o vizita; domnul Emil Bejan va fi mai mult decat bucuros sa va faca un tur, iar simtul sau dezvoltat al umorului va ajuta sa indragiti si mai mult vizita). Am ajuns si pe balcon, dupa un sir de scari ce nu se mai terminau, unde am admirat Iasul de sus, o priveliste foarte frumoasa. Pe langa aceste lucruri, am aflat ca se intampla si alte chestii faine acolo, utile comunitatii, despre care puteti afla mai multe cu un simplu click: Asociatia Cercetasii Romaniei, Gradinita Surorile Providentei, Centrul Diecezan Caritas sau Corul Juvenes Ecclesiae.

catedrala-romano-catolica-iasi

Ne apropiem usor-usor de Palatul Culturii, nu inainte de a poposi pentru povesti alaturi de Alex langa Casa Dosoftei. Exista cateva controverse legate de acest loc din centrul Iasului, insa ghizii nostri vi le pot relata mai pe larg intr-o vizita. Si am ajuns in locul cel asteptat inca de dimineata, la Palat. Nu stiu eu multe despre ceea ce face Ministerul Culturii, insa ma bucur foarte mult ca a fost dispus sa restaureze acest loc incarcat de istorie. Si voi va intrebati daca statuia lui Stefan cel Mare din fata Palatului este autentica si intr-adevar il ilustreaza pe domnul Moldovei? Well, Matei va poate confirma. Sau nu. palatul-culturii-iasiRamane sa aflati. Am avut mare noroc de un ghid, un om al ‘casei’, chiar daca in acelasi timp cu totii eram atenti si la setarile camerelor foto pentru a prinde cele mai faine poze. Si credeti-ma, chiar merita sa faci poze frumoase la cat de superb arata interiorul palatului. Timpul nu ne-a permis sa vizitam toate cele 240 de camere, insa odata cu deschiderea le vom putea lua rand pe rand.

Nu incape indoiala, zona cea mai faina pe care am vazut-o este turnul. Sa vezi bulevardul Stefan cel Mare, Mitropolia, Catedrala Romano-Catolica si Iasul in maretia sa din turnul Palatului te incarca instant cu energie. A fost o placere. Si mai mult decat atat, domnul Ion Cristea, responsabilul din turn, cel care are grija ca orologiul sa functioneze corect, ne-a indulcit sederea cu glumele sale si povestile faine. Fiind de 40 de ani acolo, va dati seama ca stie foarte multe. Eu abia astept sa aud Hora Unirii la ora fixa in fata Palatului. Curand :). Pe 27 aprilie poti vizita si tu Palatul Culturii gratis, intr-un eveniment ce se numeste Ziua Portilor Deschise la Palatul Culturii, insa dupa aceasta zi va trebui sa iti cumperi bilet pentru a-l vizita. Pentru Iasi inseamna foarte mult ca acest obiectiv maret este deschis din nou, iar eu sigur voi mai reveni.

palat1

palat2

turn

turn2

A fost o zi superba, in care fotografii nostri Constantin Ciobanu si Victor Cojocaru au imortalizat super experienta noastra, iar cei 3 ghizi au intretinut atmosfera si au obtinut fara probleme recomandarea noastra pentru cei care doresc sa afle mai multe despre acest frumos oras. Noi am vazut doar o mica parte din ceea ce se poate vizita, asadar cine stie, poate intr-o zi vom reveni la Asociatia Turistica Ghizii Romaniei si la Scoala de Ghizi Iasi pentru a afla noi povesti faine.

bottom

fara pareri »

Inca nu sunt comentarii. Fii tu primul :)

Spune`ti parerea

bottom